Se apropie alegerile. Prezidentiale. Avem buletine de vot, avem tuş, avem ştampile. Avem candidaţi?
Ca de obicei, rromânica se laudă cu o pleiadă de salvatori mai mult sau mai puţin blazaţi care din 4 în 4 şi mai nou din 5 în 5 ani se adună, pun ban cu ban şi se arunca într-o campanie care să le asigure temporar CIOLANUL. Noi, pulimea, îi ascultăm, îi ovaţionăm, îi alegem. Avem pe cine?
1.Oprescu. Independent, primar la Buci, a promis n-a făcut, n-o să facă nici de acum înainte nimica. Are trecut PSD-ist deci comunist. Nu poate interesa decât pe vecinii mei de 60 de ani care trăiesc din pensii şi singura carte pe care au citit-o din scoarţă în scoarţă a fost nuvela intitulată “Statutul Partidului Comunist”.
2.Băşescu. Fost primar la Buci, actual Preşedinte, şi-a bătut joc de rromânica impunându-şi punctele de vedere acolo unde nici atribuţiile şi nici morala nu-l sileau s-o facă. Ca urmare, rromânica e şi mai jos, într-o criză din care puteam scăpa. Şi el e PSD-ist (PD-ul de acolo se trage), nu sunt pensionar, nu votez comunişti.
3.Crin. Fost ministru. Ştie cum e la ciolan, a simţit gustul şi mai vrea. Vine din PNL, partid care s-a dezis de doctrina sa istorica renunţând la identitate când s-a aliat cu aripa moderată a PSD, PD.
4.,5.,Becali şi Vadim. Ne bucurăm că am scăpat de ei dându-i Europei. Nu îi vrem înapoi.
6.Hunod. Nu intră în discuţie, el adresându-se doar unei părţi limitate din electorat, maxim 7%.
Concluzie. Mă duc la vot. Înarmat cu 3 cutii de colebil şi buletin. Sunt hotărât: La aşa candidaţi care mai de care mai interesanţi, mi-e imposibil să aleg aşa că îi voi vota pe toţi. Deodată.
P.S. Să alegi răul cel mai mic e cea mai mare idioţenie. Oricât de mic ar fi răul e tot rău. Dacă nu îţi place niciun candidat, nu vota cu unul doar ca să nu iasă celalalt. În cel mai bun caz vei dovedi că eşti inapt, în cel mai rău că ai 3 ani.